În Cristalul şi calea luminii Chogyal
Namkhai Norbu examinează calea spirituală din perspectiva Dzogchen,
descriind baza, calea şi fructul practicii Dzogchen, educaţia primită şi
întâlnirea cu principalul său dascăl, care i-a dezvăluit sensul
adevărat al „introducerii directe în Dzogchen”. Împletind povestea
vieţii sale cu învăţăturile el amplasează Dzogchen în contextul
tradiţional revelându-i marea însemnătate pentru epoca contemporană.
Cartea este bogat ilustrată cu fotografii de maeştri budişti, divinităţi
de meditaţie şi simboluri Dzogchen.
Câteva citate din capitolele doi şi patru:
Mulţi
oameni în zilele noastre sunt complet dezinteresaţi de problemele
spirituale, şi lipsa lor de interes este întărită de concepţia în
general materialistă de care dă dovadă societatea noastră. Întrebaţi
fiind în ce cred, ei pot chiar spune că nu cred în nimic. Astfel de
oameni sunt de părere că întreaga religie se bazează pe credinţă,
considerând-o pe aceasta din urmă ca fiind într-o oarecare măsură
superioară superstiţiei, însă lipsită de relevanţă pentru lumea modernă.
Dzogchen
nu trebuie însă considerată o religie, Dzogchen nu cere nimănui să
creadă în ceva. Din contră, îndeamnă pe fiecare individ să se observe pe
sine însuşi şi să descopere pe cont propriu care este condiţia lui
reală.
Starea primordială
Dzogchen
este în esenţă o învăţătură referitoare la starea primordială, care
este natura proprie, intrinsecă, a fiecărui individ de la începutul
începuturilor. A descoperi această stare înseamnă a avea experienţa
propriei persoane aşa cum este ea, în calitate de centru al universului,
dar nu în sensul vulgar, al eului. Conştiinţa obişnuită axată pe eu
este tocmai colivia limitată a viziunii dualiste care îngrădeşte
experienţa naturii proprii, adevărate, aceasta din urmă fiind spaţiul
stării primordiale.
A descoperi
această stare primordială înseamnă a înţelege învăţătura Dzogchen, iar
rolul transmiterii învăţăturii Dzogchen este de a comunica această stare
dinspre cel care a realizat-o sau s-a statornicit în ea, către cei care
continuă să rămână captivi în condiţia dualistă. Însuşi numele
Dzogchen, care înseamnă „Marea Perfecţiune“, se referă la caracterul în
sine desăvârşit al acestei stări, fundamental pură de la începuturi, cu
nimic de respins sau de acceptat.
Pentru
a înţelege starea primordială şi a o descoperi nu este nevoie de
cunoaştere intelectuală, culturală sau istorică. Ea este dincolo de
intelect prin însăşi natura ei.
Dzogchen: Calea Auto-Eliberării
Dzogchen
nu este însă nici sutra, nici tantra. Principiul de bază prin care se
comunică Dzogchen este introducerea directă, nu transformarea într-o
manifestare, aşa cum se petrec lucrurile în tantra. În plus,
principalele practici Dzogchen acţionează direct la nivelul minţii
pentru ca individul să poată descoperi starea primordială în care este
introdus direct de către maestru şi să persiste în ea până la realizarea
totală a Marelui Transfer sau până la obţinerea Corpului de Lumină.
(...)
Chiar dacă Dzogchen lucrează
preponderent la nivelul minţii, învăţăturile includ şi practici legate
de voce şi corp; ele sunt însă secundare în raport cu practica
contemplaţiei non-duale şi sunt folosite pentru a-l aduce pe practicant
în această stare. Numai această contemplaţie poate fi numită cu adevărat
Dzogchen, însă un practicant de Dzogchen poate folosi practici preluate
din oricare dintre nivelurile sutrei sau tantrei, dacă el le consideră
necesare pentru îndepărtarea obstacolelor care blochează starea de
contemplaţie.
Metoda specifică pentru
Dzogchen este numită Calea Auto-Eliberării, şi pentru a o aplica nu
trebuie renunţat la nimic, nimic nu trebuie purificat sau transformat.
Oricare ar fi acea viziune karmică ce apare individului poate fi
folosită drept cale. (…) În sens Dzogchen, auto-eliberare înseamnă că
toate lucrurile care se manifestă în câmpul experienţei practicianului
sunt lăsate să fie aşa cum sunt ele, fără a fi judecate drept bune sau
rele, frumoase sau urâte. Şi în acelaşi timp, dacă nu există dependenţă
sau ataşament, fără efort, chiar fără voinţă, indiferent ce apare, gând
sau conceptualizare a unui eveniment aparent exterior, se eliberează
automat, de la sine şi prin sine. Practicând în acest mod, seminţele
pomului otrăvit al viziunii dualiste nu mai au nici o şansă de a încolţi
vreodată şi cu atât mai puţin de a forma rădăcini şi a creşte.
Astfel,
practicianul îşi trăieşte viaţa în mod obişnuit, fără a avea nevoie de
vreo altă regulă în afara conştienţei proprii, rămânând tot timpul în
starea primordială prin integrarea acestei stări în tot ceea ce se
iveşte ca şi parte a experienţei – iar din exterior nu se vede absolut
nimic din care să reiasă că el practică. Este exact ceea ce se înţelege
prin auto-eliberare, prin Dzogchen – care înseamnă Marea Perfecţiune –
şi este exact ceea ce se înţelege prin contemplaţie non-duală sau pur şi
simplu prin contemplaţie.