Experimentarea nenăscutului şi necreatului.
Sunt multe căi, zen este una din ele. Nu se poate nega faptul că nu este pentru oricine - cum suntem persoane diferite, cu trăsături diferite, tot aşa putem ajunge în moduri diferite la starea de încetare a neliniştii şi la obţinerea răspunsului la întrebări – iar zen este unul din acestea.
Acest răspuns trebuie căutat şi găsit de fiecare în parte. Nu există altă posibilitate. În aflarea răspunsului ne este de ajutor un exerciţiu numit zazen. Zazen înseamnă meditaţe în poziţia şezând, în timp ce ne observăm respiraţia.
Deci pilonul zen este exerciţiul însuşi, adică zazen. Nu este de ajuns să citim, să ne „îmbogăţim” cu noi şi noi informaţii. Nu este de ajuns doar să ne gândim. Cum spune zen: „Deşi spunem foc, nu ne ardem gura!” Nu este de ajuns să vorbim doar. Trebuie să practicăm. Doar aşa putem să oprim neliniştea, haosul, iar răspunsurile tot în timpul practicii se nasc, ca urmare a efortului depus de fiecare în parte, iar acest răspuns – şi doar pentru faptul că este personal – nu se poate găsi nici în cărţi, nici altundeva, ci doar în practicantul însuşi. Însă răspunsurile nu se pot forţa, acestea apar ca urmare a întrebărilor arzătoare. Zazen, adică exerciţiul doar creează premisele pentru ca răspunsul să poată să apară, aşa cum un grădinar sădeşte sămânţa, udă planta, o îngrijeşte şi o protejează, dar momentul în care apare floarea nu este rezultatul voinţei lui, doar se întâmplă.
Zen în sine se leagă de budism, dar oricine o poate practica. Practicantul zen nu trebuie să creadă în Buddha. Conform concepţiei zen Buddha este o persoană care a arătat o cale practică spre a putea desfiinţa neliniştea şi de a putea pătrunde până la rădăcinile cele mai adânci, spre a afla cine suntem cu adevărat. În realitate. Care este esenţa fiinţei noastre.
Calea zen nu este exclusivă, este deschisă în faţa oricui, oricine o poate practica. Nu contează de unde a venit practicantul şi ce concepţii are. Zen este calea libertăţii interioare. Esenţa practicii este tocmai să depăşim concepţiile personale, punctele de vedere învăţate, auzite şi forţat însuşite ajungând la acea bază care ne este comună tuturor. E important de menţionat că prin zen nu numai că nu ne pierdem unicitatea, topindu-ne în ceva nenumit ci tocmai că aflăm cine suntem cu adevărat, găsindu-ne rădăcinile comune.
Maestrul exterior este cel care ne ajută în calea spre desfiinţarea neliniştii şi în căutarea răspunsurilor, el aproape exclusiv face remarci practice privitoare la meditaţie. Scopul maestrului nu este să ne croiască conform propriului chip, scopul lui este să elibereze practicantul zen de greutăţile fără rost. Dar această eliberare poate avea loc exclusiv pe calea practicii, prin participarea activă a celui care practică zen. De asta oferă maestrul ajutor doar în ceea ce priveşte meditaţia. Totul depinde de practicant. Dacă cere sfaturi sau nu, cât efort depune – sau nu. Principiul de bază al zen: „Experimentaţi voi înşivă!”
Pilonul zen este exerciţiul în sine, zazen. Nu este de ajuns să vorbim doar. Cuvântul nu este însuşi focul. Trebuie acţionat! Trebuie începută practica. Zen este calea acelora care vor să desfiinţeze în ei înşişi neliniştea şi haosul, care sunt gata să termine cu vorbăria şi cu răspunsurile gata făcute şi să înceapă să le caute ei înşişi. Este drumul acelora care au curajul să întrebe.
Deci calea zen, ca de altfel orice altceva, unde dorim să avem rezultate, necesită perseverenţă şi hărnicie. În schimb nu se poate nega, tocmai datorită naturii sale, că are o puternică forţă transformatoare. Prin practica zazen se schimbă personalitatea. În furnalul zazen arde tot ce este de prisos, se evaporă zgura. Omul devine curat şi transparent, adăugându-se la asta forţa creatoare care face faţă oricărei situaţii. Şi conştiinţa devine deschisă şi curată, lipsită de greutăţi de orice fel. Desigur, asta nu înseamnă că practicantul zen va fi lipsit de responsabilitate, ci tocmai invers. Înseamnă că face tot ce trebuie cu uşurinţă, fără grijă şi frică şi nu face ceea ce nu trebuie să facă. Practicantul zen devine simplu şi înţelept. Dar asta este doar ceva colateral. Practica zen nu promite nimic. Dar ceva se schimbă chiar şi aşa. Totul depinde de practicant. De grădinar, să creeze condiţiile pentru ca să apară florile.
Sunt multe căi, zen este una din ele. Nu se poate nega faptul că nu este pentru oricine - cum suntem persoane diferite, cu trăsături diferite, tot aşa putem ajunge în moduri diferite la starea de încetare a neliniştii şi la obţinerea răspunsului la întrebări – iar zen este unul din acestea.
Acest răspuns trebuie căutat şi găsit de fiecare în parte. Nu există altă posibilitate. În aflarea răspunsului ne este de ajutor un exerciţiu numit zazen. Zazen înseamnă meditaţe în poziţia şezând, în timp ce ne observăm respiraţia.
Deci pilonul zen este exerciţiul însuşi, adică zazen. Nu este de ajuns să citim, să ne „îmbogăţim” cu noi şi noi informaţii. Nu este de ajuns doar să ne gândim. Cum spune zen: „Deşi spunem foc, nu ne ardem gura!” Nu este de ajuns să vorbim doar. Trebuie să practicăm. Doar aşa putem să oprim neliniştea, haosul, iar răspunsurile tot în timpul practicii se nasc, ca urmare a efortului depus de fiecare în parte, iar acest răspuns – şi doar pentru faptul că este personal – nu se poate găsi nici în cărţi, nici altundeva, ci doar în practicantul însuşi. Însă răspunsurile nu se pot forţa, acestea apar ca urmare a întrebărilor arzătoare. Zazen, adică exerciţiul doar creează premisele pentru ca răspunsul să poată să apară, aşa cum un grădinar sădeşte sămânţa, udă planta, o îngrijeşte şi o protejează, dar momentul în care apare floarea nu este rezultatul voinţei lui, doar se întâmplă.
Zen în sine se leagă de budism, dar oricine o poate practica. Practicantul zen nu trebuie să creadă în Buddha. Conform concepţiei zen Buddha este o persoană care a arătat o cale practică spre a putea desfiinţa neliniştea şi de a putea pătrunde până la rădăcinile cele mai adânci, spre a afla cine suntem cu adevărat. În realitate. Care este esenţa fiinţei noastre.
Calea zen nu este exclusivă, este deschisă în faţa oricui, oricine o poate practica. Nu contează de unde a venit practicantul şi ce concepţii are. Zen este calea libertăţii interioare. Esenţa practicii este tocmai să depăşim concepţiile personale, punctele de vedere învăţate, auzite şi forţat însuşite ajungând la acea bază care ne este comună tuturor. E important de menţionat că prin zen nu numai că nu ne pierdem unicitatea, topindu-ne în ceva nenumit ci tocmai că aflăm cine suntem cu adevărat, găsindu-ne rădăcinile comune.
Maestrul exterior este cel care ne ajută în calea spre desfiinţarea neliniştii şi în căutarea răspunsurilor, el aproape exclusiv face remarci practice privitoare la meditaţie. Scopul maestrului nu este să ne croiască conform propriului chip, scopul lui este să elibereze practicantul zen de greutăţile fără rost. Dar această eliberare poate avea loc exclusiv pe calea practicii, prin participarea activă a celui care practică zen. De asta oferă maestrul ajutor doar în ceea ce priveşte meditaţia. Totul depinde de practicant. Dacă cere sfaturi sau nu, cât efort depune – sau nu. Principiul de bază al zen: „Experimentaţi voi înşivă!”
Pilonul zen este exerciţiul în sine, zazen. Nu este de ajuns să vorbim doar. Cuvântul nu este însuşi focul. Trebuie acţionat! Trebuie începută practica. Zen este calea acelora care vor să desfiinţeze în ei înşişi neliniştea şi haosul, care sunt gata să termine cu vorbăria şi cu răspunsurile gata făcute şi să înceapă să le caute ei înşişi. Este drumul acelora care au curajul să întrebe.
Deci calea zen, ca de altfel orice altceva, unde dorim să avem rezultate, necesită perseverenţă şi hărnicie. În schimb nu se poate nega, tocmai datorită naturii sale, că are o puternică forţă transformatoare. Prin practica zazen se schimbă personalitatea. În furnalul zazen arde tot ce este de prisos, se evaporă zgura. Omul devine curat şi transparent, adăugându-se la asta forţa creatoare care face faţă oricărei situaţii. Şi conştiinţa devine deschisă şi curată, lipsită de greutăţi de orice fel. Desigur, asta nu înseamnă că practicantul zen va fi lipsit de responsabilitate, ci tocmai invers. Înseamnă că face tot ce trebuie cu uşurinţă, fără grijă şi frică şi nu face ceea ce nu trebuie să facă. Practicantul zen devine simplu şi înţelept. Dar asta este doar ceva colateral. Practica zen nu promite nimic. Dar ceva se schimbă chiar şi aşa. Totul depinde de practicant. De grădinar, să creeze condiţiile pentru ca să apară florile.
Despre Zen
„Zen nu este o religie. Nu are nici învăţătură proprie despre mântuire, nici dogmatică, nici escatologie şi nu se prea referă la vreo carte sfântă. Zen nu este o şcoală filozofică, pentru că nu este o teorie, dimpotrivă, accentul cade tocmai pe practica de zi cu zi. Zen nu este o sectă, adică o religie restrânsă, pentru că învaţă tocmai despre ceea ce este mai larg şi mai liber.” Hamvas Béla„Nu conving pe nimeni şi nu desfătuiesc, doar arăt ce trebuie făcut.”
Szabhadanam dhammadanam dzsanati – Dintre toate valorile existenţei învăţătura este cea mai de preţ.
Experimentarea directă a nenăscutului şi necreatului.
Zen este un drum. Un drum prin care ne eliberăm de haosul gândurilor, de nelinişte, de zgomotul de fond continuu şi neliniştitor care ne împovărează conştiinţa, un drum prin care putem ajunge la rădăcinile cele mai adânci, ca să aflăm cine suntem cu adevărat, de unde venim, încotro ne îndreptăm. Prin practica zen, liniştindu-ne conştiinţa, desfiinţând gândurile haotice primim răspuns la acestea, chiar dacă acest răspuns este o experienţă ce nu poate fi descrisă prin cuvinte.
Sunt multe căi, zen este una din ele. Nu se poate nega faptul că nu este pentru oricine - cum suntem persoane diferite, cu trăsături diferite, tot aşa putem ajunge în moduri diferite la starea de încetare a neliniştii şi la obţinerea răspunsului la întrebări – iar zen este unul din acestea.
Acest răspuns trebuie căutat şi găsit de fiecare în parte. Nu există altă posibilitate. În aflarea răspunsului ne este de ajutor un exerciţiu numit zazen. Zazen înseamnă meditaţie în poziţia şezând, în timp ce ne observăm respiraţia.
Deci pilonul zen este exerciţiul însuşi, adică zazen. Nu este de ajuns să citim, să ne „îmbogăţim” cu noi şi noi informaţii. Nu este de ajuns doar să ne gândim. Cum spune zen: „Chiar dacă spunem foc, nu ne ardem gura!” Nu este de ajuns să vorbim doar. Trebuie să practicăm. Doar aşa putem să oprim neliniştea, haosul, iar răspunsurile tot în timpul practicii se nasc, ca urmare a efortului depus de fiecare în parte, fiindcă acest răspuns – şi doar pentru faptul că este personal – nu se poate găsi nici în cărţi, nici altundeva, ci doar în practicantul însuşi. Însă răspunsurile nu se pot forţa, acestea apar ca urmare a întrebărilor arzătoare. Zazen, adică exerciţiul doar creează premisele pentru ca răspunsul să poată să apară, aşa cum un grădinar sădeşte sămânţa, udă planta, o îngrijeşte şi o protejează, dar momentul în care apare floarea nu este rezultatul voinţei lui, doar se întâmplă.
Zen în sine se leagă de budism, dar oricine îl poate practica. Practicantul zen nu trebuie să creadă în Buddha. Conform concepţiei zen Buddha este o persoană care a arătat o cale practică spre a putea desfiinţa neliniştea şi de a putea pătrunde până la rădăcinile cele mai adânci, spre a afla cine suntem cu adevărat. În realitate. Care este esenţa fiinţei noastre.
Calea zen nu este exclusivă, este deschisă oricui, oricine o poate practica. Nu contează de unde a venit practicantul şi ce concepţii are. Zen este calea libertăţii interioare. Esenţa practicii este tocmai să depăşim concepţiile personale, punctele de vedere învăţate, auzite şi forţat însuşite ajungând la acea bază care ne este comună tuturor. E important de menţionat că prin zen nu numai că nu ne pierdem unicitatea, topindu-ne în ceva nenumit ci tocmai că aflăm cine suntem cu adevărat, găsindu-ne rădăcinile comune.
Maestrul exterior este cel care ne ajută în calea spre desfiinţarea neliniştii şi în căutarea răspunsurilor, el aproape exclusiv face remarci practice privitoare la meditaţie. Scopul maestrului nu este să ne croiască conform propriului chip, scopul lui este să elibereze practicantul zen de greutăţile fără rost. Dar această eliberare poate avea loc exclusiv pe calea practicii, prin participarea activă a celui care practică zen. De asta oferă maestrul ajutor doar în ceea ce priveşte meditaţia. Totul depinde de practicant. Dacă cere sfaturi sau nu, dacă depune efort sau nu. Principiul de bază al zen: „Experimentaţi voi înşivă!”
Pilonul zen este exerciţiul în sine, zazen. Nu este de ajuns să vorbim doar. Cuvântul nu este însuşi focul. Trebuie acţionat! Trebuie începută practica. Zen este calea acelora care vor să desfiinţeze în ei înşişi neliniştea şi haosul, care sunt gata să termine cu vorbăria şi cu răspunsurile gata făcute şi să înceapă să le caute ei înşişi. Este drumul acelora care au curajul să întrebe.
Deci calea zen, ca de altfel orice altceva, unde dorim să avem rezultate, necesită perseverenţă şi hărnicie.
În schimb nu se poate nega, tocmai datorită naturii sale, că are o puternică forţă transformatoare. Prin practica zazen se schimbă personalitatea. În furnalul zazen arde tot ce este de prisos, se evaporă zgura. Omul devine curat şi transparent, adăugându-se la asta forţa creatoare care face faţă oricărei situaţii. Şi conştiinţa devine deschisă şi curată, lipsită de greutăţi de orice fel. Desigur, asta nu înseamnă că practicantul zen va fi lipsit de responsabilitate, ci tocmai invers. Înseamnă că face tot ce trebuie cu uşurinţă, fără grijă şi frică şi nu face ceea ce nu trebuie să facă. Practicantul zen devine simplu şi înţelept. Dar asta este doar ceva colateral. Practica zen nu promite nimic. Dar ceva se schimbă chiar şi aşa. Totul depinde de practicant. De grădinar, dacă a creat condiţiile pentru ca înflorirea să se producă.
Onedropzendo
Membrii fondatori ai Onedropzendo, care practicau zen de 1-2 ani s-au întâlnit prima oară cu Shodo Harada Roshi la un sesshin (retragere) organizat în Ungaria, la Dobogókő. Chiar la cumpăna dintre milenii, în anul 2000 fondatorii, care fără excepţie au petrecut deja perioade mai scurte sau mai lungi la mănăstirea Sogenji din Japonia, al cărui abate este maestrul zen Shodo Harada, au luat decizia să preia tradiţia şcolii japoneze Rinzai şi să se alăture liniei lui Shodo Harada Roshi, socotindu-l maestru. Atunci a luat fiinţă grupul din Ungaria.Onedropzendo deci este parte a liniei Rinzai, ceea ce înseamnă că foloseşte şi aşa-numitele koanuri. Koanul este o întrebare, respectiv o întrebare-răspuns care n-are o rezolvare raţională, dar are răspuns intuitiv. (ex.: Arată-mi acum şi aici cum a fost faţa ta înainte ca tatăl şi mama ta să se nască!”)
Conform tradiţiei, pe această linie doar Roshi poate da koanuri şi el este cel care verifică aceste răspunsuri intuitive în cadrul discuţiilor purtate personal, aşa numitele sanzen. Cu aceste ocazii se evaluează şi cât de adâncit este discipolul, respectiv se oferă ajutor de către Roshi. Acest ajutor poate fi şi un koan. Învăţătura lui Roshi este complet personală, totuşi în general dă koan doar după ce s-a ajuns la o anumită stare de adâncire, şi nici atunci nu este sigur. (Se poate întâmpla ca discipolul să nu primească niciodată un koan, după cum poate să-l primească şi foarte repede. Aceste două situaţii însă nu înseamnă neapărat că este vreo deosebire semnificativă în starea de adâncire a unuia, respectiv a celuilalt.)
În 2012, conducătorul Onedropzendo din Ungaria a primit invitaţie la Posticum, să conducă regulat practica zen, respectiv să fie liderul activităţilor spirituale din casă. Ca urmare în iulie 2012 a pornit practica zen în Posticum, formându-se totodată şi un grup din Ardeal, respectiv din România. Posticum dă loc grupului şi practicii spirituale integrate în spiritualitatea şi orientarea sa.
Maeştrii
Taigen Shodo Harada Roshi
Moştenitorul în dharma al lui Yamada Mumon Roshi, unul din cei mai de
seamă maeştrii ai şcolii rinzai. Harada Roshi a început practica
spirituală la douăzeci şi doi de ani, în 1962, când a intrat în
mănăstirea Shokofu-ji. În 1982 a primit transmiterea învăţăturii
(dharma) şi totodată permisiunea de a învăţa pe alţii. Harada Roshi
actualmente este abatele mănăstirii Sogen-ji din Japonia. Discipolii lui
au înfiinţat comunităţile One Drop din lumea întreagă, care se află în
legătură permanentă cu mănăstirea Sogen-ji. Practicanţii din aceste
comunităţi călătoresc cu regularitate în Japonia, pentru a-şi adânci mai
mult cunoştinţele şi experienţele.Szaladják István, "Taikyo"
Regizor şi operator de film, iniţial s-a pregătit pentru a deveni
artist fotograf, a terminat Institutul de Artă Teatrală şi
Cinematografică din Ungaria în 1993, la secţia operator film artistic.
Printre altele a fost regizorul filmului scurt Pasărea de aur
(Aranymadár), după care peste câţiva ani a urmat filmul de lung metraj
Eliberatorul de păsări, nor, vânt (Madárszabadító, felhő, szél). Pe
Hamvas Béla îl consideră primul său maestru. Ca urmare a învăţăturilor
lui a început să-şi caute propriul drum, cunoştinţele spirituale fiind
completate de înscrisuri sfinte, respectiv de tradiţionaliştii precum
René Gueneon, Julius Evola, Ananda Coomaraswami. În 1990 s-a întors
către învăţăturile lui Buddha, luând refugiu în 1993, la Bodhgaya. S-a
întâlnit cu zen prin artă, devenind din 1998 discipolul lui Shodo Harada
Roshi.În 2000, respectiv în 2011 participă la retrageri în mănăstirea Sogenji din Japonia, sub îndrumarea lui Harada Roshi, în 2001 încheie legământ şi Roshi îl acceptă şi în mod oficial ca discipol, oferindu-i numele Taikyo. Acum conduce comunităţile Onedrop din Ungaria şi România.
Sursa: Posticum.ro
Zazen.hu