Mintea trezirii a primit numeroase nume, insa mintea este unica. Patriarhul Nagarjuna a zis:
„Mintea ce mediteaza asupra aparitiei urmata de disparitie si asupra impermanentei lumii o numim mintea trezirii.” Si daca e asa, nu putem oare considera minte a trezirii faptul de a ne dedica un timp sprijinindu-ne pe aceasta minte?
Intr-adevar, atunci cand meditam asupra impermanentei, mintea lui Eu si Al Meu nu se produce, nici gandurile legate de renume si de interes nu apar.
Suntem inspaimantati de rapiditatea trecerii timpului, deci antrenamentul pe Cale trebuie facut ca si cum am vrea sa ne salvam de la un foc ce ne arde pe cap.
Vedem toate aspectele inconsistentei corpului si vietii, astfel sa practicam plini de zel, precum Buddha isi tine talpa ridicata.
Chiar de auzim vocile pline de lauda ale divinitatilor Kinnara si ale pasarilor Kalavinka, [sa le consideram precum] vantul serii ce ne mangaie urechile; chiar de vedem frumusetea minunata a lui Wang Chiang si Hsi Shih, [sa le consideram precum] roua diminetii ce voaleaza ochii.
Si nu, imediat ce ne debarasam de legaturile create de sunetul sau forma, nu ne armonizam oare spontan cu perfectiunea ideala a mintii Caii?
Ieri precum si azi, daca auzim oameni pe care nu i-am mai auzit demult, daca vedem oameni pe care nu i-am mai vazut de mult timp, putem observa ca multi dintre ei eu cazut in plasa renumelui si al interesului, pierzand astfel pentru totdeauna viata spirituala a Caii buddhiste. Ce pacat, cate regrete. Nu putem ignora aceste lucruri.
Chiar si despre acela care a citit minunate texte ce contin invatatura provizorie si veritabila sau au primit transmisiunea doctrinelor exoterice si ezoterice, daca in schimb acesta nu a renuntat la atasamentul fata de renume si interes (castig)– nu putem spune despre el ca a produs mintea trezirii.
Sunt din cei care spun ca mintea trezirii este mintea trezirii supreme si perfecte si ca nu trebuie sa te impovarezi cu renumele si cu interesul.
Sunt oameni care spun ca mintea trezirii consta in examinarea si intelegerea [adevarului] si ca, intr-un gand exista cele trei mii de elemente.
Sunt altii care spun ca mintea trezirii consta in faptul ca nici un gand nu se produce.
Unii spun ca minea trezirii este mintea care ne face sa accedem la domeniul lui Buddha.
Toti acestia care spun toate aceste lucruri nu au inteles inca mintea trezirii; ei se inseala si o desconsidera. Cat de departe sunt acestia de Calea buddhista!
Sa incercam sa reflectam asupra mintii noastre prezente care este plina de atasamentul de Eu si Al Meu, de renume si interes. Cum poate o astfel de minte sa se identifice cu natura si aspectele particulare ale celor trei mii de elemente dintr-un singur gand? Cum pot avea experienta faptului ca nu se produce nici un gand? Nu exista intr-o astfel de minte decat judecati false, atasament la renume si dragoste de interes. Nu gasim nimic la ei pe care sa-l putem considera ca minte a trezirii?
Din timpuri stravechi, sfintii care au obtinut Legea, chiar daca s-au folosit de mijloacele lumii profane, nu au avut niciodata judecati false in legatura cu renumele si interesul (castigul).
Ne avand nici macar nici atasament fata de Lege, cum ar fi putut ei avea fata de lume?
Despre ceea ce numeam mai devreme – mintea trezirii – mintea meditatiei asupra impermanentei este una dintre forme. Nu sunt nicidecum cele indicate de acei lipsiti total de sens. Aceasta gandire care nu se produce, aceste aspecte particulare ale celor trei mii de elemente, toate acestea releva o conduita minunata ce apare dupa producerea mintii trezirii. Nu trebuie facuta confuzie in aceasta privinta.
[Cel care] uita chiar si o clipa pe Eu si Al Meu si se antreneaza retras devine familiar cu mintea trezirii. Pentru ca cele saizeci si doua de vederi eretice isi au originea in Eu. Atunci cand reusim sa-l vedem pe Eu trebuie sa ne asezam tacut si sa examinam cu minutiozitate: care este originea existentei corpului nostru extern si intern? Corpul ce are par si piele, pe care-l primim de la parinti, este alcatuit din doua picaturi, alba si rosie; de la inceput pana la sfarsit el este vacuitate. De aceea el nu constituie un adevarat Eu. Stiinta (faptul de a sti), care rezulta in urma gandirii, din minte si din cunoastere este legata de durata vietii; dar ce se intampla atunci cand incetam de a inspira si expira? De aceea el nu constituie un Eu.
Exista oare chiar cel mai mic lucru de care sa ne putem atasa? Trebuie sa fii ignorant ca sa te atasezi de ceva; trezitul se detaseaza de tot. A se iluziona in legatura cu un Eu care este un non-Eu, a te atasa de un lucru care este un non-lucru ineamna a nu pactica Calea buddhista ce trebuie practicata, inseamna a nu elimina lumea ce trebuie eliminata, inseamna a avea aversiune fata de Legea veritabila si de a cauta o Cale falsa. Ce eroare, nu-i asa?
---Va urma---
Sursă: Mokushozen.ro